Premierul Ludovic Orban afirmă că prevederile Legii 55 privind carantina şi izolarea pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov-2 sunt în vigoare, el explicând că decizia CCR se referă la măsurile de carantinare şi izolare a persoanelor în perioada dinaintea adoptării acestui act normativ şi că a fost declarat neconstituţional doar acel articol cere prevedea că Parlamentul poate modifica o hotărâre de Guvern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vreau să clarific: la ora actuală există o lege adoptată de Parlament, Legea 55, care stabileşte legitimitatea acestei măsuri, noi o avem instituită prin lege. Curtea Constituţională  s-a referit la carantina şi izolarea care au fost stabilite pe baza ordonanţei şi ordinului de ministru. Dar eu readuc aminte: decretarea stării de urgenţă s-a făcut în conformitate cu Constituţia şi cu legea, cu decretul prezidenţial, cu setul de măsuri aferente şi cu aprobarea Parlamentului. Eu nu am înţeles de ce Curtea Constituţională a preferat să se uite într-un ordin de ministru sau într-o ordonanţă de urgenţă adoptată anterior şi nu s-a uitat la baza legală pentru starea de urgenţă, la decretul prezidenţial, la măsurile care sunt prevăzute aferente stării de urgenţă şi la aprobarea de către Parlament a acestor măsuri. În fine, nu contează. Oricum, nu poate să afecteze ceea ce s-a întâmplat. Unde ar fi fost România dacă noi nu am fi putut să asigurăm paza sănătăţii oamenilor prin decizia de a izola sau de a introduce în carantină instituţionalizată?”, a afirmat premierul, joi seară, la Digi 24.

Acesta a precizat că decizia CCR nu se referă la reglementarea prin Legea 55, ci la perioada anterioară adoptări acestei.

”În vigoare este Legea 55, cu excepţia articolului declarat neconstituţional. (...) Ca atare, legea fiind în vigoare, sunt în vigoare prevederile legate de carantinare şi izolare. (...) Decizia Curţii a stabilit că Parlamentul nu poate să cenzureze Hotărârea de Guvern, dar este normal, am spus încă de la început”, a mai declarat primul ministru. 

Acesta a precizat că nu există niciun motiv pentru care PSD să depun moţiune de cenzură.

”Acum de ce să mai depună moţiune, că am avut dreptate? Le-am spus că nu au prevăzută în lege în mod expres nevoia de încuviinţare, de aprobare de către Parlament a prelungirii stării de alertă, or acuma decizia Curşii spune că nici măcar instituirea stării de alertă sau conţinutul HG prin care se instituie starea de alertă nu poate fi supus cenzurii printr-o hotărâre a Parlamentului. Adică să depună moţiune de cenzură pentru că am avut dreptate, Eu sunt obişnuit să am dreptate pe de o parte, mai ales în polemica cu opoziţia dominată de PSDşi î acelaşi timp să fiu atacat public pentru că s-a dovedit că am dreptate”, a adăugat premierul.

Acesta a precizat că o eventual moţiune de cenzură ar fi ”ridicolă” şi ar face parte dintr-o ”hărţuială politică”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.