Jaqueline Cristian bifează prima victorie pe un tablou principal la un turneu WTA 500, va intra în Top 150

Radu Marina | 16 martie 2021

Jaqueline consolidează astfel parcursul bun de la Sankt Petersburg; ea și-a câștigat dreptul de a fi pe tabloul principal după două victorii în calificări.

Jaqueline Cristian a obținut astăzi la Sankt Petersburg, turneu de categorie WTA 500, prima ei victorie pe tabloul principal al unei astfel de competiții. A fost o victorie venită după o retragere a adversarei, în setul decisiv, la scorul de 2-1 pentru jucătoarea noastră, însă retragerea nu scade din valoarea rezultatului. Efectele pozitive ale unei victorii rămân – iar în cazul lui Jaqueline, contextul face ca acest meci câștigat astăzi să fie unul foarte important. 

Jaqueline a trecut, așadar, în turul secund în urma retragerii Verei Lapko, o jucătoare din Belarus, clasată în prezent pe locul 202 mondial, dar fostă jucătoare de top 60 în 2018. A fost 6-7, 6-4, 2-1 (cu break) pentru Jaqueline, adversara acuzând brusc câteva probleme la picior, pentru care a cerut intervenția fizioterapeutului după game-ul 3 din decisiv. După discuția cu medicul, Lapko a decis să se retragă. 

Jaq o va întâlni acum în turul următor pe Jelena Ostapenko, favorita 6.

Jaqueline consolidează astfel parcursul bun de la Sankt Petersburg; ea și-a câștigat dreptul de a fi pe tabloul principal după două victorii în calificări. A trecut de Natalija Kostic și Alina Charaeva și a ajuns în premieră pe un tablou principal WTA 500. 

În meciul cu Lapko, românca a revenit de la 0-1 la seturi, a stat aproape în setul doi, deși multă vreme bielorusa a fost în avantaj, și-a făcut loc în meci, a câștigat setul doi și a continuat să-și mențină nivelul bun arătat în setul doi și în decisiv, unde a făcut break-ul la 1-1. Apoi a urmat retragerea adversarei. 

Acest rezultat va aduce o altă premieră pentru Jaqueline. De săptămâna viitoare, ea va intra în top 150 WTA, urmând a fi clasată undeva în jurul locului 147-148 – asta înseamnă o oportunitate în plus de a lua startul la cât mai multe turnee WTA, cel puțin pe tabloul de calificări.  

Dar deocamdată urmează Jelena Ostapenko, o adversară cu carte de vizită importantă, și o experiență foarte utilă pentru Jaq. Aceasta va fi prima lor întâlnire, dar nu va fi prima întâlnire a româncei cu o jucătoare care are un Grand Slam în palmares. Anul trecut, Jaqueline a fost la un punct de victorie cu Sofia Kenin, tot indoor, în optimile de finală de la Lyon. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi