Patricia Țig obține prima victorie din carieră la Roland Garros, o învinge pe elvețianca Voegele

Radu Marina | 28 septembrie 2020

Patricia ajunge acum la șase victorii consecutive după titlul câștigat la Istanbul, reușind astfel a doua ei victorie din carieră la un Grand Slam, prima venind în urmă cu două săptămâni, la US Open.

Roland Garros este oferit de

Patricia Țig devine a treia româncă ajunsă în turul al doilea la Roland Garros, după ce a învins-o pe Stefanie Voegele într-un meci strâns, 7-5, 7-5.

După ce a reușit prima victorie din carieră la un Grand Slam acum câteva săptămâni, la US Open, Patricia Țig reușește acum să spargă gheața și la Roland Garros, cu prima victorie la a doua ei apariție pe tabloul principal de la Paris.

Clasată în prezent pe locul 59, cel mai bun loc al carierei, Patricia și-a asigurat, prin victoria de azi, un nou career high ranking la finalul turneului, apropiindu-se de o intrare între primele 50 de jucătoare ale lumii. Mai mult decât atât, sau mai important decât locul ocupat în clasament, e tenisul pe care Pati îl joacă în această perioadă, probabil cea mai bună perioada a carierei sale. E un tenis clar, agresiv și suficient de sigur – iar acestor aspecte li se adaugă atitudinea bună, care astăzi i-a câștigat meciul cu dificila Voegele. Pentru că, de fapt, în ambele seturi, calmul și modul în care a revenit ori de câte ori a fost condusă sau prinsă din urmă a fost cheia victoriei. 

În primul set, diferența a fost, cum spuneam, făcută de atitudine. Patricia a dominat întregul set și a condus în majoritatea timpului, dar a fost suficient să clipească pentru câteva minute, ca tot ce a construit din greu să se destrame și să se vadă prinsă din urmă. Mai precis, Pati a început fulgerător și s-a desprins rapid la 5-1 pe fondul unui joc agresiv, dar cu lovituri bine cântărite și mereu atentă cu selecția lor. Doar că de  la 5-1, Voegele, care e mult mai experimentată în meciuri de Slam decât Patricia, a câștigat cinci game-uri la rând, anulând inclusiv o minge de set la 3-5. 

La 5-5, cu spatele la zid după toate șansele ratate și evident într-o poziție nu tocmai plăcută, Patricia a rămas lucidă și a continuat să aplice tactica care i-a adus game după game în începutul de set: agresivă de la primele două lovituri, căutând des loviturile în cross, propunându-și să varieze suficient de mult încât să nu devină previzibilă. Revenirea la planul tactic inițial i-a adus break-ul Patriciei, care a urcat la 6-5, iar după un game aproape perfect la serviciu a reușit să se impună în primul set – un set în care a fost mereu jucătoarea mai alertă, cu inițiativă, mereu dispusă să caute soluții și se agațe de orice șansă ivită. 

Doar că revenirea la ceea ce a făcut bine timp de șase game-uri și modul în care s-a redresat după egalarea la 5 a fost posibilă pentru că a rămas remarcabil de calmă. Atitudinea a fost una pozitivă, n-a slăbit ritmul, n-a devenit mai pasivă și nu s-a încărcat negativ după toate șansele ratate, deși avea toate motivele din lume să o facă. Atitudinea bună a salvat-o, a dus-o în avantaj și i-a permis apoi, în setul doi, să joace complet liber. 

Iar când Patricia dă drumul complet loviturilor și brațul e relaxat se întâmplă câteva lucruri interesante: tenisul ei devine fluid și clar iar toate acele dimensiuni ale jocului său sunt puse pe deplin în valoare. Într-un singur schimb de mingi poate trece de la un slice defensiv de rever la un forehand liftat. De la o scurtă la un rever în cross imposibil de contracarat. De la un forehand accelerat în lung de lini la un slice de forehand eficient, menit să rupă ritmul. Le poate face pe toate excelent și la intervale scurte de timp. 

Desigur, deși nivelul ei de joc a fost foarte bun și a făcut toate lucrurile enunțate mai sus impecabil, victoria n-a venit ușor. În setul doi, Pati a avut cel puțin la fel de mult de muncit ca în primul set: s-a văzut întoarsă de la 3-1, a salvat multiple mingi de break la 3-4 și a servit la 4-5 pentru a rămâne în setul doi. Dar deasupra acestor momente dificile a fost, din nou, atitudinea: a depășit și gestionat fiecare moment mai complicat cu mult curaj și liniște, a revenit de fiecare dată când a fost condusă și a răspuns prompt oricărei tentative a adversarei de a trece în avantaj. 

O adversară căruia nu îi sunt străine revenirile și meciurile complicate. Spre deosebire de Țig, prezentă doar pentru a 5-a oară pe un tablou principal de Grand Slam, Stefanie Voegele e o jucătoare experimentată, care știe ce să facă pentru a câștiga astfel de meciuri. De data asta n-a reușit să se strecoare în meci și să obțină victoria pentru că Patricia a avut mereu răspunsurile potrivite și n-a lăsat-o să se cațăre înapoi în meci, deși șanse au fost, atât la 4-3, la 4-4, cât și la 5-4. 

Precum în primul set, și de data asta break-ul decisiv a venit la 5-5, când Patricia a făcut ce știe mai bine: a presat, a fost agresivă cu returul și a dictat cu lovitura de dreapta. La 6-5, când a servit pentru meci, emoțiile n-au lipsit, Pati ratând în primă fază trei mingi de meci consecutive. Dar așa cum a făcut tot meciul, când au fost momente mai grele, s-a redresat exemplar apoi cu două puncte jucate perfect.

Următoarea adversară pentru Patricia va fi americanca Christina McHale, care a eliminat-o în mod surprinzător pe favorita 22 Karolina Muchova, 6-2, 6-4. Patricia și McHale nu s-au mai întâlnit niciodată până acum.  

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi