Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Turul Țării Bascilor | Primoz Roglic a câștigat contratimpul din prima etapă! Pogacar, abia pe 5

Nicu Savin

Actualizat 05/04/2021 la 19:24 GMT+3

Turul Țării Bascilor | Primoz Roglic a debutat cu o victorie în cea de-a 2-a competiție din acest sezon la care slovenul este la start. Acesta a fost cu numai 2 secunde mai rapid decât americanul Brandon Mcnulty.

Primoz Roglic a câștigat contratimpul din prima etapă a Turului Țării Bascilor

Credit imagine: Eurosport

Turul Țării Bascilor a debutat cu un contratimp de 13,8 kilometri, care a avut pe traseu o cățărare de 2,4 kilometri cu o pantă medie de 7,2%, dar și un zid de 300 de metri la final pe care panta medie a fost de 12,3 %. Astfel, era de așteptat ca specialiștii pe urcări să iasă în evidență și acest lucru s-a și întâmplat.
Primoz Roglic (Jumbo Visma) a fost cel mai rapid, parcurgând distanța în 17 minute și 17 secunde. Slovenul a fost urmat de Brandon McNulty (UAE Team Emirates), care a fost cu numai 2 secunde mai lent. Următoarele 2 poziții au fost ocupate de doi coechipieri ai lui Roglic, Jonas Vingegaard (+18) și Tobias Foss (+24).
Tadej Pogacar, principalul contracandidat al lui Roglic la victoria generală a avut al 5-lea timp, fiind cu 28 de secunde mai încet decât conaționalul său. Diferența nu este însă una foarte mare și Pogacar poate recupera în etapele cu următoare, anunțându-se o luptă palpitantă între cei doi în munții din Țara Bascilor.

Turul Țării Bascilor | Primoz Roglic, lider după prima zi

Victoria de astăzi a fost a 4-a a lui Roglic în acest sezon. Slovenul câștigase 3 etape în Paris-Nice, unde doar căzăturile din penultima etapă au făcut să piardă șefia clasamentului general. Totuși, acestea nu au fost foarte grave și Roglic demonstrează că este și în acest sezon unul dintre cei mai puternici oameni din pluton.
Etapa de mâine va fi una scurtă (154, 3 kilometri), dar va avea pe traseu 3 cățărări repertoriate, ultima dintre ele fiind și cea mai grea: La Asturiana (7,7 kilometri/6,2%), care vine foarte aproape de finish.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo