Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sunweb, perfectă în Turul Franței! Soren Kragh Andersen, succes în etapa a 14-a. Sagan, dezamăgitor

Cristian Mihală

Actualizat 12/09/2020 la 19:14 GMT+3

Soren Kragh Andersen (Sunweb) este câștigătorul etapei a 14-a din Turul Franței. Danezul a dejucat planurile Borei de a-l lansa pe Sagan spre o victorie de etapă și a atacat cu mai puțin de 3 kilometri de final, pentru o victorie fantastică.

Sören Kragh Andersen a câștigat etapa a 14-a din Turul Franței

Credit imagine: Getty Images

Ajuns la 26 de ani, Soren Kragh se anunța un rutier de clasice de mare valoare. Totuși, nu a reușit niciodată să confirme, singurele victorii importante din carieră fiind cele din Paris-Tours și Turul Elveției.
Acum, însă, danezul a găsit timingul perfect pentru un atac și a fost de neoprit.
"Nu am cuvinte, am visat la așa ceva, dar nu am crezut cu adevărat că e posibil. Am avut picioare foarte bune toată ziua. Sigur, nu știi cum stau ceilalți băieți, dar am decis să atac pentru că mă simțeam foarte bine. Marc Hirschi (învingătorul de acum două zile) ne-a motivat pe toți prin succesul său, e un Tur excelent pentru Sunweb. Mai ales că am venit aici cu cea mai tânără echipă dintre toate formațiile participante", a spus Soren Kragh Andersen la final.

Desfășurarea rundei a 14-a din Turul Franței

O rundă care se preta perfect pentru evadare a fost controlată de Bora, care a vrut din nou să îi ofere lui Sagan posibilitatea unei victorii de etapă, dar și oportunitatea de a se apropia de liderul în clasamentul pe puncte, Sam Bennett. Cele două cățărări de categoria a 4-a de la sfârșit nu aveau cum să fie un obstacol pentru triplul campion mondial. Vorbim de ascensiuni scurte, asemănătoare cu cele din Turul Flandrei, astfel că slovacul nu a avut probleme să rămână în frunte.
Bora a forțat inclusiv pe cățărarea de dinainte de sprintul intermediar, astfel încât irlandezul de la Quick Step să ia cât mai puține puncte prin comparație cu Sagan. Apoi, pe Col du Beal, formația slovacului a dus o trenă feroce, astfel încât Bennett și toți sprinterii să fie "curățați".
În consecință, evadarea a fost prinsă foarte repede și părea că ne îndreptăm către un sprint redus, în ciuda faptului că Tiesj Benoot, Kamna ( pentru a pune alte echipe la muncă și Bora să nu mai ducă trena) și mai apoi alți rutieri, printre care Alaphilippe și Hirschi, au încercat să anime finalul. Când puțini mai anticipau un atac, Soren Kragh Andersen a plecat ca o rachetă din plutonul care mai număra 35-40 de cicliști și a fost de neoprit.
Eforturile duse de Bora au fost din nou în van, Sagan neavând forță nici măcar să sprinteze pentru locul secund, deși era singurul cu o miză suplimentară (punctele aferente, din clasamentul tricoului verde). Podiumul a fost completat de Luka Mezgec (Mitchelton-Scott) și Simone Consoni (Cofidis, sărbătoritul zilei).

Clasament etapă

Clasament etapa

Clasament general

clasament general

Clasament pe puncte

clasament puncte

Mâine, în direct pe Eurosport 4K se anunță o rundă epică din Turul Franței. Avem în program trei cățărări în ultimii 70 de kilometri ai rundei. Se ajunge pe Grand Colombier, o cățărare lungă (17,4 kilometri), cu o pantă medie de 7,1%. Lui Egan Bernal i se potrivește foarte bine ascensiunea de final și câștigătorul de anul trecut trebuie să atace, după ce în runda de ieri a pierdut timp prețios față de Roglic. Se anunță artificii între oamenii de general, Roglic, Pogacar și columbienii urmând a fi protagoniști.
Turul Frantei etapa 15
De notat că Romain Bardet, care în precedentele 6 ediții ale Turului Franței la care a participat nu a terminat niciodată mai jos de locul 15, în clasamentul general, a fost forțat să abandoneze înaintea rundei. Pe 4 la general înainte de runda de ieri, francezul a căzut rău în accidentul care l-a forțat pe Mollema să abandoneze. Și LaTour, al doilea cățărător de la Ag2R a renunțat la Turul Franței 2020, dar în timpul rundei de azi, nu înaintea ei, precum fostul loc 3 din Le Tour.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo