Selecţionerul naţionalei U21, Adrian Mutu, a declarat, luni, că echipa pe care o pregăteşte trebuie să joace aproape perfect pentru a putea învinge Danemarca în meciul decisiv pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Fiind un meci de calificare, l-aş compara tot cu un Danemarca-România de acum, cred, 17 ani, pe care l-am jucat la Copenhaga. Din păcate pentru noi, acel meci s-a terminat 2-2, am primit ultimul gol în ultimele secunde ale meciului, pierzând în acelaşi timp şi calificarea. Sper ca mâine să obţinem calificarea şi să mergem la Campionatul European. În aceste zile m-am concentrat foarte mult pe jocul echipei noastre. Ştim adversarii, ştim cât sunt de puternici, ştim că sunt o echipă bună, de aceea ne-am concentrat foarte mult pe jocul nostru, să fie cât mai bun, pentru că avem nevoie de victorie şi trebuie să fim aproape perfecţi. Nu-mi pregătesc discursurile din vestiar, sunt vorbe care îmi vin atunci, pe moment, intru între băieţi şi spun ceea ce simt. Da, (n.r. - este cel mai important meci din cariera de antrenor), chiar dacă am mai jucat un meci de baraj, la Voluntari, miza fiind rămânerea în Liga I, un meci cu o miză foarte mare şi cu o greutate importantă pentru un antrenor. Dar la nivel naţional sper să aduc o bucurie suporterilor echipei naţionale under 21. Ca jucător, nu am avut emoţii înaintea acestor meciuri cu miză, dar întotdeauna am fost foarte concentrat, întotdeauna mi-am analizat adversarul direct, eram focalizat pe evoluţiile mele. Eu cred că mâine este important ca băieţii să arate atitudine, pentru că ştiu ce au de făcut pe teren, din punct de vedere tactic, le-am explicat foarte clar, au fost foarte atenţi şi au lucrat foarte bine în această săptămână. Echipa naţională mare are prioritate, iar când Mirel mi-a spui că are nevoie de Man, lucrurile au fost deja clare. (n.r. - dacă i-a încurajat Rădoi pe jucătorii de la tineret înaintea meciului cu Danemarca) Nu ştiu dacă a făcut-o personal, dar pe mine m-a încurajat. Nu ştiu dacă a vorbit cu băieţii. Ianis Hagi este un jucător superprofesionist, nu am nimic ce să-i reproşez băiatului din punctul acesta de vedere, a venit cu atitudinea corectă, s-a antrenat foarte bine, cred că presiunea pe care o are el în general asupra lui nu ar trebuie să o simtă sau să-i dea o mare importanţă, pentru că nu joacă doar el. Ianis Hagi face parte dintr-o echipă, important pentru el este să se bucure de fotbal, să stea calm, să aibă linişte, pentru că momentul când trebuie să facă diferenţa va veni", a declarat Mutu.

Întrebat dacă naţionala pe care o pregăteşte va juca şi pentru victimele incendiului de la spitalul din Piatra Neamţ, Mutu a răspuns: "Am auzit ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ şi îmi pare foarte rău pentru familiile îndurerate şi sper ca mâine să le oferim şi noi o bucurie".

Marţi, de la ora 20.30, naţionala under 21 va întâlni Danemarca, la Ploieşti, pe Stadionul Ilie Oană, în ultimul meci din preliminariile turneului final din 2021. România are nevoie de o victorie pentru a obţine calificarea la turneul final, în timp ce Danemarca şi-a asigurat deja prezenţa la competiţia din Ungaria şi Slovenia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.