Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Turciei, a 14-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, cursă găzduită de Istanbul. Acest succes i-a adus lui Hamilton punctele necesare pentru a obţine pentru a şaptea oară titlul mondial la F1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hamilton, care a mai câştigat titlul mondial în 2008, 2014, 2015, 2017, 2018 şi 2019, pentru el fiind al patrulea trofeu consecutiv, a egalat recordul de şapte trofee care a fost deţinut până acum de germanul Michael Schumacher (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004).

În acest sezon, Lewis Hamilton a câştigat zece curse.

La Istanbul, pe locul doi s-a clasat Sergio Perez (Racing Point), iar pe trei a încheiat Sebastian Vettel (Ferrari).

Etapa următoare, Marele Premiu al Bahrainului, va avea loc în 29 noiembrie, la Sakhir.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.