SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Vâlcea a câștigat Memorialul „Constantin Tită” pentru a 9-a oară. Bistrița a bătut de două ori Baia Mare

Căpitanul SCM Rm. Vâlcea, Marta Batinovici primește trofeul FOTO SCM Rm. Vâlcea
Căpitanul SCM Rm. Vâlcea, Marta Batinovici primește trofeul FOTO SCM Rm. Vâlcea

Articol de - Publicat joi, 31 decembrie 2020 10:39 / Actualizat joi, 31 decembrie 2020 11:27

SCM Rm. Vâlcea a învins în finală cu 25-20 pe SCM Craiova. Alexandra Dindiligan, extrema stânga a ”naționalei”, care a debutat la Euro 2020, a fost golgeterul competiției

SCM Rm. Vâlcea a câștigat a 12-a ediție a Memorialului ”Constantin Tită”, un turneu la care au mai participat SCM Craiova, CSM Slatina și HC Zalău.

În finala turneului, SCM Craiova a pierdut în fața SCM Rm. Vâlcea, 20-25. Echipa pregătită de selecționerul Bogdan Burcea a dat o replică excelentă formației din Vâlcea, în prima repriză. În partea a doua, cei doi tehnicieni au trimis pe teren toate jucătoarele, dorind să le vadă la lucru într-un turneu amical. Prestație excelentă pentru Daciana Hosu, Cristina Florica și Evghenia Minevskaja la vâlcence, de la Craiova remarcându-se portarul Andreea Chetraru și interul dreapta Ana Maria Savu. În meciul pentru locul 3, HC Zalău a învins clar CSM Slatina 27-23.

Vâlcea a câștigat Memorialul „Constantin Tită” pentru a 9-a oară. Bistrița a bătut de două ori Baia Mare
Cristina Florica în acțiune în meciul cu fosta sa echipă, SCM Craiova FOTO SCM Rm. Vâlcea

Organizatorii au acordat și trei premii individuale. Titlul de cel mai bun portar i-a revenit Paulei Vișan, veterana din poarta Zalăului, care a avut prestații la înălțime în toate cele trei partide. Golgeterul turneului a ieșit Alexandra Dindiligan, extrema stânga de la Zalău, cu 21 de reușite, ea devansându-le în clasament pe Cristina Florica și Alexandra Severin, ambele cu 19 goluri. MVP-ul turneului a fost desemnata Mireya Gonzalez, interul dreapta de la SCM Rm. Vâlcea.

CASETELE MECIURILOR

SCM Rm. Vâlcea-SCM Craiova 25-20 (14-10) 
SCM Rm. Vâlcea: Florica 10, Minevskaja 5, Elghaoui 3, Bucur 2, Țîrle 1, Aardahl 1, Trifunovici 1, Dăscălete 1, Lopez 1. Antrenor: Florentin Pera
SCM Craiova: Cace 5, Savu 4, Zamfir 2, Șelaru 2, V. Ion 2, Adespii 1, Orșivschi 1, Colac 1, Nica 1, Gogoșeanu 1. Antrenor: Bogdan Burcea HC 

Zalău-CSM Slatina 27-23 (14-13) 
HC Zalău: Severin 10, Dindiligan 6, Jlezi 3, Lazea 3, Mihart 2, Mitrache 2, Coman 1. Antrenor: Gheorghe Tadici 
CSM Slatina: Stoicănescu 8, L. Popescu 6, Cîrligeanu 5, M. Arvatu 2, Ivan 1, Chitacu 1. Antrenor: Victorina Bora

Bistrița, în mare formă

Tot în acest sfârșit de an au mai avut loc și alte meciuri de verificare. La Bistrița, Gloria a jucat marți și miercuri o dublă cu Minaur Baia Mare. Echipa lui Horațiu Pașca s-a impus de două ori, chioar dacă nu le-a avut la dispoziție pe Zoqbi de Paula, Raluca Băcăoanu, Mariana Costa, Andra Moroian și Andreea Tetean. La Minaur au lipsit Rysankova, Massing și Cioca. Bistrița s-a impus în prima partidă cu 34-26, iar în cea de-a doua cu 31-27. De remarcat că în campionat, în etapa a 5-a, echipa lui Costică Buceschi a câștigat cu 27-23! 

Victorii în deplasare 

Dunărea Brăila a jucat o dublă cu Gloria Buzău. Primul meci a avut loc marți seara, la Buzău. S-au jucat trei reprize de câte 20 de minute și a câștigat Brăila cu 37-33. Miercuri, la Brăila, buzoiencele și-au luat revanșa și s-au impus cu 29-24.

CITEŞTE ŞI ALTE ŞTIRI DIN HANDBAL:

UPDATE» SCM Craiova și SCM Rm. Vâlcea vor juca finala Memorialului ”Constantin Tită”

VIDEO + FOTO Kiel produce marea surpriză și cucerește a 4-a Ligă a Campionilor din istorie!

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează