Turneul preolimpic | Sau două meciuri cât pentru două generații: Naționala de handbal a României va închide aici un capitol. Îl va deschide cu bine pe următorul?

Andrei Năstase 18 martie 2021

Handbalul românesc feminin ne-a oferit multe momente importante în ultimii cinci ani. A fost întâi saltul impresionant din 2015, cu bucuria acelui bronz mondial în Danemarca, un turneu la care Naționala a atins nivel fantastic. A urmat primăvara lui 2016, când România a arătat ca cea mai puternică echipă din Europa – așa cum spunea chiar Thorir Hergeirsson, antrenorul Norvegiei. O echipă care și-a câștigat fără emoții biletele pentru Jocurile Olimpice de la Rio, dar o echipă care a revenit din Brazilia plină de regrete. Atunci, în 2016, un nou drum a fost deschis. Au urmat frumoasele promisiuni din 2017 și 2018, când medaliile păreau din nou posibile, dar au venit și înfrângeri grele, accidentări grave și ratări dureroase – mai ales la ultimele două turnee finale. Acum, cu ocazia meciurilor de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo, echipa României va închide o ușă și va deschide o alta. 


Turneul de la Podgorica începe vineri seară (20.30), cu meciul dintre Muntenegru și Norvegia. Urmează apoi România – Norvegia, sâmbătă de la ora 20.30, apoi România – Muntenegru, duminică de la ora 17.00.
Primele două clasate vor merge la Tokyo. Ambele meciuri ale Naționalei vor fi transmise de PrimaTV.


Și ca să înțelegem mai bine miza acestui scurt turneu preolimpic din Muntenegru, ne putem uita spre declarațiile recente ale Cristinei Neagu: „Există varianta ca această șansă să nu mai vină niciodată în viață, așa că trebuie să trăim momentul, să dăm ce avem mai bun și să mergem la Tokyo. (…) Sper ca în Muntenegru să fie toate lucrurile cum trebuie, să se alinieze totul, să avem și puțin noroc și să mergem la JO. Calificarea la Tokyo ar șterge tot ce am îndurat în ultimul an și jumătate, accidentări, dureri, perioade grele, totul!”, spunea căpitanul României, care a participat la alte două ediții ale Jocurilor.

„Am așteptat aceste meciuri de la precedenta Olimpiadă, la care eu nu am participat. Prezența la JO înseamnă fericire, dorințe și vise împlinite”, adăuga Cristina Laslo, completată de antrenorul Adrian Vasile, care își va face zilele astea debutul pe banca echipei naționale: „Este săptămâna muncii de patru-cinci ani. Dorința să ne calificăm la Tokyo este foarte mare. Pentru mine este un vis să fiu antrenorul Naționalei României și să fim la Olimpiadă, este visul pentru care muncim zi de zi, minut de minut.“

Cum se poate transforma visul ăsta în realitate? Ce fel de echipă a României vom vedea? Cât de mult au reușit să crească Cristina Neagu, colegele ei și noul lor antrenor în doar trei luni de zile? În fine, la ce să ne așteptăm de la meciurile cu Norvegia și Muntenegru? Sunt primele întrebări înaintea turneului.

Pornim cu șansa a treia, dar asta nu înseamnă mare lucru

După două turnee finale – Mondialul din Japonia și Europeanul de anul trecut din Danemarca – la care Naționala României s-a prezentat cu multe neajunsuri, aceste două meciuri de calificare ne prind cu lotul complet. Și cu mai multe jucătoare care au demonstrat, în ultimele luni, o formă sportivă tot mai bună. E un argument foarte important, știm asta după experiențele din ultimii doi ani. 

De partea cealaltă, Adrian Vasile e acum în situația în care a fost Bogdan Burcea la turneul din Danemarca: primul lui meci pe banca României va fi nu doar oficial, dar și foarte important. Or asta e o situație complicată: nu știi prea bine nici cum va reacționa echipa ta în anumite momente tensionate, nici care-i cea mai eficientă formă de intervenție de pe bancă. În cele trei luni trecute de la numirea lui Adi Vasile pe banca României, echipa s-a întâlnit de trei ori: prima dată pentru o discuție mai amplă, apoi pentru un stagiu de pregătire pe care antrenorul lui CSM București l-a petrecut în carantină, iar acum, cu câteva zile înaintea turneului din Muntenegru, pentru a lucra lucrurile esențiale. Din punctul ăsta de vedere, rămânem într-o poziție enervantă: nimeni nu știe – nici jucătoarele, nici antrenorii, nici suporterii lor – la ce să se aștepte în următoare zile.

Mai în glumă, mai în serios, putem spune că Adrian Vasile cunoaște mai bine sistemul adersarelor din Muntenegru. Secund al Muntenegrului în ultimii ani, alături de Per Johansson, Vasile a avut multe experiențe fericite alături de jucătoarele pe care le va întâlni duminică: le cunoaște argumentele, le știe și slăbiciunile. Poate va conta și asta. Cât de mult? Greu de spus, din moment ce toată lumea știe ce și cum joacă Norvegia, dar puțini găsesc răspunsurile potrivite contra echipei antrenate – parcă din totdeauna – de Hergeirsson. 

E un fel de a spune că Naționala României va porni cu a doua șansă contra Norvegiei, campioana europeană en-titre, o echipă care are câteva probleme de lot (și de formă sportivă), dar care are și de unde alege, pentru că toate jucătoarele cunosc deja sistemul de joc. 

Iar echipa României va porni cu a doua șansă și-n meciul contra Muntenegrului, o adversară care a demonstrat multe lucruri bune la EURO 2020, unde a pierdut la un gol diferență cu Franța și Rusia, a câștigat cu Slovenia și Suedia, a făcut egal cu Spania și a arătat rău într-un singur meci – înfrângerea aspră contra Danemarcei. A fost primul turneu cu Kim Rasmussen pe bancă, care are aceste avantaje în fața lui Adrian Vasile: își cunoaște mai bine echipa și este mai experimentat la nivel ăsta, după ani buni petrecuți pe banca Poloniei și Ungariei. 


Meciurile directe

România s-a întâlnit mai des cu Norvegia, pe care a învins-o doar de două ori, întâi în preliminariile pentru EURO 2016 (25-20), apoi la EURO 2018 (31-23), două dintre cele mai bune meciuri din istoria recentă a Naționalei. Dincolo, Norvegia ne-a învins foarte clar acum câteva luni, în Danemarca, unde ritmul bun din prima repriză n-a putut fi ținut până la final: 28-20 (după 13-13 la pauză). 

Ultimul joc al României cu Muntenegru a fost în Japonia, la Mondialul din 2019, un meci destul de bun, pierdut pe final, 26-27, după ce echipa antrenată atunci de Tomas Ryde a condus cu 21-17 la jumătatea reprizei a doua. Ulterior, Muntenegru, cu Johansson și Vasile pe bancă, a fost la un pas să intre în lupta pentru medalii. 


Câteva vești bune

Cum spuneam, față de ultimele două turnee finale, Naționala ajunge la aceste două meciuri cu un lot solid și, la fel de important, cu mai multe jucătoare în formă sportivă bună.

De pildă, portărițele Denisa Dedu și Daciana Hosu au fost între cele mai bune jucătoare ale returului de Liga Campionilor dintre CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea. Nu e un secret că de forma pe care ele și Iulia Dumanska o vor prinde cu Norvegia și Muntenegru vor depinde multe lucruri. Dacă poarta va ține, atunci multe lucruri devin posibile. Dar ca poarta să țină, e imporant ca apărarea să arate bine. Or faptul că Adrian Vasile a convins-o pe Gabriela Perianu să revină la echipa națională e cu atât mai important acum. Contra Norvegiei, Perianu, Crina Pintea și colegele cu care vor lega apărarea din zona centrală vor avea o zi grea.

Și cu Norvegia, dar și cu Muntenegru, România va trebui să alerge mult și foarte repede, să se replieze la timp pentru a-și obliga adversarele să atace în pozițional. Dacă echipa lui Adrian Vasile va fi zgârcită în apărare (măcar cu golurile pe contraatac sau faza a doua), dacă intensitatea va fi bună, atunci șansele vor crește.

Pentru că atacul ar trebui să arate bine. Mai bine decât în ultima vreme.

Cristina Neagu a demonstrat că s-a întors la un nivel foarte ridicat, aruncările ei găsesc ținta – așa cum am văzut și în meciurile importante cu Vâlcea -, colaborarea ei cu Crina Pintea n-a mers niciodată rău și, dacă ne luăm după dovezile din decembrie 2020, există o bună înțelegere și cu Lorena Ostase – cea care a făcut și ea un salt important în ultimii doi ani.

Că în centru, la coordonare, Cristina Laslo și Eliza Buceschi au avut alte trei luni pentru a se apropia de forma lor cea mai bună, asta e altă veste bună. Pentru că atacul României are nevoie de creativitate, mai ales în cazul în care Neagu va fi ținută din scurt. Și aici vin semnele încurajatoare pe care extremele României le-au arătat în ultima perioadă. Cristina Florica s-a remarcat în ambele meciuri ale dublei cu CSM, extrema lui Vâlcea a arătat mult curaj la finalizare în ultima perioadă,  la fel a făcut Laura Moisă, care a găsit câteva goluri importante pentru CSM, iar Ana Maria Iuganu și Sonia Seraficeanu sunt și ele în dispoziție bună.

„Schimbarea de atitudine și o analiză bună a adversarilor ar putea fi plusul de care avem nevoie. (…) Colegele mele ar trebui să fie mai înflăcărate la gândul că ar putea ajunge la Olimpiadă, eu am fost la două ediții, știu ce înseamnă să fii acolo. Ele ar trebui să-și dorească mai mult decât mine. Toată lumea trebuie să plece cu gândul că ne vom califica la JO”, spunea, recent, aceeași Cristina Neagu.

Din actualul lot al României, doar Neagu, Eliza Buceschi, Laura Moisă, Gabi Perianu și Denisa Dedu (care a fost rezervă în 2016, la Rio), au mai participat la Jocurile Olimpice. Asta spune ceva despre vârsta unei echipe care încă își mai caută din repere. Și indiferent dacă le va găsi sau nu pentru aceste meciuri de calificare la Jocurile Olimpice, Naționala României va avea multe de câștigat dacă jucătoare ca Lorena Ostase, Anca Polocoșer, Sonia Seraficeanu sau mezina Andreea Popa vor avea curajul să arate că pot ajuta – din ce în ce mai mult – echipa.

Lotul României

Portărițe: Denisa Dedu, Daciana Hosu și Iulia Dumanska

Extreme stânga: Cristina Florica și Ana Maria Iuganu

Interi stânga: Cristina Neagu, Gabi Perianu și Anca Polocoșer

Coordonatoare: Cristina Laslo, Eliza Buceschi, Andreea Popa și Laura Pristăviță

Pivoți: Crina Pintea, Lorena Ostase și Raluca Băcăoanu

Interi dreapta: Laura Popa

Extreme dreapta: Laura Moisă și Sonia Seraficeanu

 

Foto: Sorin Pana/Sport Pictures

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.