INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FC BOTOȘANI - SHKENDIJA 0-1

FC Botoșani - Shkendija 0-1. FOTO+CRONICĂ Cu Mou doar în vis! Moldovenii sunt eliminați din Europa League, după un joc modest

FC Botoșani a fost învinsă de Shkendija (Macedonia), scor 0-1, în turul 2 preliminar al Europa League. +12   FOTO
FC Botoșani a fost învinsă de Shkendija (Macedonia), scor 0-1, în turul 2 preliminar al Europa League.

Articol de - Publicat joi, 17 septembrie 2020 20:36 / Actualizat joi, 17 septembrie 2020 21:01

FC Botoșani a fost învinsă de Shkendija (Macedonia), scor 0-1, în turul 2 preliminar al Europa League.

Cronică de Eduard Apostol: Cu Mou în vis

Botoșani s-a făcut de râs în fața unei echipe rudimentare, liderul la zi din Macedonia de Nord, Shkendija punându-și haine de gală pentru a se duela cu supervedetele lui Spurs.

Este o vorbă veche de când lumea: ce începe prost se termină și mai prost! Sau foarte prost. Cum să te elimine acasă la tine o echipă rudimentară a Macedoniei de Nord, cu un gol în minutul 2, când tu joci cu jumătate de oră cu un om în minus?! Botoșaniul - echipa mega(auto)lăudată ca fiind eminamente ofensivă - a sfidat toată logica fotbalului.

  • Pap n-a învățat nimic din „lecția Borja Valle". Ieșit aiurea din poartă, când nu avea ce căuta acolo, a fost surprins de Ibraimi cu un lob meseriaș, care s-a dovedit decisiv.
  • La un astfel de meci nu putea fi decât un arbitru slab! „Centralul" n-a văzut un penalty evident, în minutul 25, când Ashkovski a fost trântit în careu de Pavici. Nici primul asistent n-a sesizat.
  • Din minutul 67, Botoșaniul a jucat cu un om în plus. Degeaba. Niște atacuri hei-rupiste, în care Patache a fost cel mai mare pericol în fața buturilor adverse, două reluări ce n-au putut străpunge apărarea-kamikaze a „Scânteii" din Tetovo.

Ofensiva moldovenilor a fost la pământ. Cei mai strălucitori jucători ai nervosului Croitoru - nici n-a intrat în vestiar la final - au fost invizibili, Dugandzici, Rodriguez doar niște umbre, Keyta, Ashkovski, Ofosu slabi rău. Probabil, cel mai enervant, a fost atitudinea relaxată a jucătorilor la reacțiile după meci. De parcă jucaseră un amical. Pe bune, te-a scos o echipă din Macedonia de Nord! Ce Mourinho?! Ăla e la alt nivel.

Foto: Ionuț Tăbultoc
Foto: Ionuț Tăbultoc
Foto: Ionuț Tăbultoc
Foto: Ionuț Tăbultoc
Foto: Ionuț Tăbultoc
+8 FOTO

FINAL » FC Botoșani - Shkendija 0-1

  • A marcat: Ibraimi '2
  • Click AICI pentru LIVE + Statistici 

Final de meci: Shkendija o elimină din Europa League pe FC Botoșani, după ce a învins-o cu scorul de 1-0.

  • min. 89: Incă o ocazie mare pentru FC Botoșani
  • min. 79: Mihai Roman intră pe teren în locul lui Babunski
  • min. 72: Ocazie Botoșani. Keyta intră în careu, trimite pentru Patache, care trage în blocaj. Din câțiva metri, Dugandzic nu reușește să introducă mingea în poartă
  • min. 71: Florescu este înlocuit de Patache
  • min. 67: Alimi vede al doilea cartonaș galben și este eliminat, după un fault dur asupra lui Rodriguez
  • min. 63: Ocazie Botoșani. Krivak intervine în ultimul moment la șutul lui Babunski din careu
  • min. 50: Babunski își încearcă din nou norocul cu o execuție de la distanță. Macedoneanul nu prinde nici de această dată cadrul porții
  • min. 46: Start în actul secund. Keyta îi ia locul lui Ashkovski 

La pauză, FC Botoșani este condusă de Shkendija, scor 0-1.

FC Botoșani a primit răspunsul final de la UEFA: „Pur și simplu ne-a făcut de râs! E rușinos”

  • min. 45+2: Ibraimi bate pe jos, în forță, o lovitură liberă de la 20 de metri, puțin pe lângă. Pap era bătut
  • min. 33: Ofosu accelerează în partea stângă. Cel mai în formă fotbalist al moldovenilor dezechilibrează încă o dată defensiva lui Shkendija. Din păcate pentru trupa lui Marius Croitoru, germanul șutează modest
  • min. 25: Botoșani putea primi o lovitură de la 11 metri. Ashkovski a luat fața unui apărător advers și a fost lovit. Centralul Mohammed Al-Hakim a dictat fault în atac
  • min. 21: Ocazie pentru moldoveni. Babunski trage frumos de la 25 de metri. Mingea „decarului” trece la un metru de stâlpul din dreapta al lui Zahov
  • min. 17: Apărarea lui Botoșani e din nou depășită. Șeroni este lăsat în urmă de un aut, balonul ajunge la același Ibraimi, care de această dată finalizează modest, din lateral
  • min. 2: GOL Shkendija! Ibraimi îl surprinde pe Pap cu un lob superb, din marginea careului. Goalkeeper-ul moldovenilor a fost surprins câțiva metri în afara cadrului porții
  • A început meciul

FC Botoșani - Shkendija, echipele de start

FC Botoșani (4-2-3-1): Pap - Haruț, Chindriș, Șeroni, Țigănașu - Florescu, Rodriguez, Babunski - Ashkovski, Dugandzic, Ofosu
Rezerve: Hankic, Plămadă, Keyta, Roman, Patache, Cascini, Holzmann
Antrenor: Marius Croitoru

Shkendija (4-2-3-1): Zahov - Murati, Krivak, Bejtulai, Pavic - Alimi, Dita - Ahmedi, Totre, Doriev - Ibraimi
Rezerve: Redjepi, Sadriu, Zejnulai, Merdjani, Nafiu, Neziri, Ramadani
Antrenor: Ernest Gjoka

Stadion: Municipal, Botoșani 
Arbitru: Mohammed Al-Hakim / Asistenți: Fredik Klyver, Mikael Hallin (toți din Suedia)

Citește și alte știri despre Europa League:

FCSB, forțată să debuteze un jucător în meciul cu Topola, din turul 2 preliminar al Europa League! Cum ar putea arăta primul „11”

EXCLUSIV VIDEO + FOTO Gazeta Sporturilor a vizitat Zenta, locul unde se joacă Topola - FCSB! Stadion de Liga 3, fără Covid-19 și o istorie interesantă a orașului

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (178)
1507080029404136
Mihai-Mircea Baisan  •  18 Septembrie 2020, 18:18

F.C. Botosani si-a aratat adevarata valoare acum cand a evoluat in compania unei nechipe modeste din Macedonia ! Echipa patronata de Iftimie si antrenorul ei Croitoru,cel care i-a insuflat vedetismul,s-a crezut deja o echipa de talie europeana ! Isi facea deja planuri pe ce stadion sa evolueze in compania echipei lui Mourinho ! Treziti-va din visurile de vedetism promovate de cei doi !

1507080029404136
Mihai-Mircea Baisan  •  18 Septembrie 2020, 18:04

F.C. Botosani si-a aratat adevarata valoare acum cand a evoluat in compania unei nechipe modeste din Macedonia ! Echipa patronata de Iftimie si antrenorul ei Croitoru,cel care i-a insuflat vedetismul,s-a crezut deja o echipa de talie europeana ! Isi facea deja planuri pe ce stadion sa evolueze in compania echipei lui Mourinho ! Treziti-va din visurile de vedetism promovate de cei doi !

115486966066476
Edi Girnita  •  18 Septembrie 2020, 12:05

Deh,păcatele lui Iftimie se plătesc în cupele europene ce să-i faci, D-zeu nu doarme!

Vezi toate comentariile (178)
Comentează