VIDEO AGRO TV Teama de hambare goale. Producțiile de cereale vor atinge minime istorice

 VIDEO AGRO TV Teama de hambare goale. Producțiile de cereale vor atinge minime istorice
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 iun 2020

Hambarele agricultorilor din Câmpia Bărăganului vor rămâne goale în acest an. Seceta a distrus aproape în totalitate culturile de orz, rapiță și grâu. La Buzău, specialiștii de la Direcția Agricolă au finalizat evaluările pe teren, iar concluziile sunt sumbre. Producțiile la rapiță și grâu vor atinge în acest an minime istorice sau, cu alte cuvinte, sunt cele mai proaste recolte din ultimii zeci de ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Am terminat evaluarea. Au fost verificate 77.000 de hectare și s-a stabilit un procent de calamitate pe 69.000 de hectare, suprafețele care au fost afectate de secetă sunt în procent  între 60-100%”, a spus Cosmin Florea, director DADR Buzău, anunță Agro TV.

Guvernul amână popririle și executările până la 25 octombrie. Facilitatea pentru hoteluri și restaurante este extinsă tot până la 25 octombrie CITEȘTE ȘI Guvernul amână popririle și executările până la 25 octombrie. Facilitatea pentru hoteluri și restaurante este extinsă tot până la 25 octombrie

Cultura de orz a fost distrusă în totalitate, iar la rapiță recoltele sunt foarte proaste.

”Din cele 7500 de hectare cultivate în toamnă cu rapiță, 2.500 de hectare au fost deja întoarse, iar restul suprafeței este grav afectată de secetă. Vă pot spune că anul acesta vom înregistra un minim istoric la producția de rapiță. Vorbim de o producție medie de o mie de kilograme la hectar. Un record negativ față de alți ani când când se recoltau până la 3.000 de kilograme la hectar”, a spus Cosmin Florea.

Nici la producția de grâu nu vor fi cantități mai mari.

”Din  cele 56.000 de hectare de grâu semănate în toamnă vor fi recoltabile maxim 10.000 de hectare. De pe această suprafață, producția va fi de 1500-2.000 de kilograme la hectar, față de 5000 cât se recoltau în anii anteriori”, a explicat directorul DARD.

Mii de fermieri aflați în pragul falimentului așteaptă ajutoarele de stat. Banii ar putea ajunge în conturile fermierilor până pe 1 iulie.

viewscnt
Afla mai multe despre
cereale
hambare